SONY se schimba – va fi unul singur si va avea alte prioritati

de: Alexandru Puiu
29 03. 2012

SONY trece prin schimbari majore. Isi va schimba structura de management si va adopta o cu totul alta directie pentru revitalizarea tuturor domeniilor de activitate.

Avand in vedere problemele inregistrate de companie in ultima perioada, inclusiv dezastrul financiar de la divizia de televizoare, printr-un comunicat de presa, SONY a anuntat cele mai radicale schimbari de la infiintarea companiei, incepand cu 1 aprilie anul acesta. Sub deviza „One Sony„, compania spera sa grabeasca luatul de decizii si sa micsoreze numarul de factori implicati in crearea unui produs.

De acum inainte, focusul va fi pe dispozitive digitale de captura, pe gaming si dispozitive portabile. Pentru aceasta noua initiativa, board-ul director a ales doi noi membri pentru a determina ce tehnologii trebuie sustinute si folosite in intreaga linie de produse a companiei cu scopul de a imbunatati si unifica experienta utilizatorilor. Shoji Nemoto va fi responsabil de strategii tehnologice si tot el va gasi noi afaceri si tehnologii in stadiu de R&D in care sa investeasca SONY. Kunimasa Suzuki va fi responsabil de imbunatatirea radicala a experientei utilizatorilor si de crearea unui ecosistem unificat bazat pe produse SONY.

O schimbare interesanta vine din faptul ca SONY investeste intr-un business de sine statator in domeniul medical cu scopul de a oferi medicilor cele mai noi tehnologii. Zona de home entertainment, unde momentan sunt cele mai mari probleme, se va afla sub directa supraveghere a CEO-ului Kazuo Hirai.